A**** F****** A*****
InculpatP**** G*******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** P*******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 10617/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind pe inculpatul A**** F****** A*****, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A**** F****** A*****, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. 2 C. pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara56/2018 din 29.01.2018