D*** L******
ReclamantB**** M******
PârâtB**** T*****
PârâtS***** C******* C*******
PârâtB**** I****
PârâtAdmite în parte cerere de îndreptare eroare materială formulată de petenta D*** L****** în dosarul nr. 269/231/2017. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 8754/27.11.2017, pronunţate în dosarul nr. 269/231/2017 în sensul că în ceea ce priveşte suprafeţele de 1666,70 mp extravilan arabil comuna Tătăranu pentru D*** L******, 1666,70 mp extravilan arabil comuna Tătăranu pentru B**** M******, 1666,6 mp extravilan arabil comuna Tătăranu pentru B**** T*****, de pe urma defunctei Bucur Valeria, se va menţiona în mod corect T6 P18A în loc de T77 P 363A cum greşit s-a consemnat. Respinge în rest cererea formulată ca neîntemeiată. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotarârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focşani Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 07.11.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.11.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 07.11.2019 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 1.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2019Admite in fond cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta D*** L******, in contradictoriu cu pârâ?ii: BUCUR MIHĂI?Ă, B**** T*****, STOICA CASANDRA CAMELIA, B**** I****, AVRAM NECULAI si AVRAM VIOREL. Dispune iesirea părtilor din indiviziune potrivit variantei II din raportul de expertiza intocmit de inginer Moraru Vasile, astfel: Atribuie catre mostenitorii defunctului Bucur Neculai (D*** L******, BUCUR MIHĂI?Ă si B**** T*****), in succesiunea defunctilor Bucur Călin si Bucur Neaga, următoarele terenuri: - 1525 mp categoria curti constructii, arabil si vie, situat in intravilan Bordeasca Veche, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 28, P %1328 Cc, 1327-%1328 A, V, (din care curti constructii suprafata de 500 mp, iar arabil si vie suprafata de 1025 mp), in valoare de 15402,50 lei; - 1070 mp categoria arabil situat in intravilan (atras) Bordeasca Veche, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 50, P 2001 A in valoare de 4922 lei; - 7500 mp categoria arabil situat in extravilan com Tătăranu, jud Vrancea, in T 80, P 368 A in valoare de 6000 lei; - 2500 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 28, P 107 A in valoare de 2000 lei; - 2500 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 53, P 235 A in valoare de 2000 lei; - 2200 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 6, P 18 A in valoare de 1760 lei; - 3700 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 9, P 25 A in valoare de 2960 lei; - 5000 mp categoria arabil si vie situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 77, P 363 A in valoare de 4000 lei. Primesc terenuri in valoare de 39044,50 lei. Au dreptul la terenuri in valoare de 41.789,65 lei. Primesc sulta in sumă de 2745, 15 lei de la mostenitorii defunctei Bucur (Avram) Marghioala (STOICA CASANDRA CAMELIA, B**** I****, AVRAM NECULAI si AVRAM VIOREL). Atribuie, in succesiunea defunctei Bucur Valeria, către: - D*** L****** -terenul in suprafata de 1666,70 mp arabil extravilan com Tătăranu, jud Vrancea, in T 77, P 363 A, poligon 1,2,3,4, din schita 10, lot 1, in valoare de 1333,30 lei. Primeste terenuri in valoare de 1333,30 lei. Are dreptul la terenuri in valoare de 1333,30 lei. -Bucur Mihăi?ă- terenul in suprafata de 1666,70 mp arabil extravilan com Tătăranu, jud Vrancea, in T 77, P 363 A, poligon 3,4,6,5, din schita 10, lot 2, in valoare de 1333,30 lei. Primeste terenuri in valoare de 1333,30 lei. Are dreptul la terenuri in valoare de 1333,30 lei. -B**** T*****- terenul in suprafata de 1666,60 mp arabil extravilan com Tătăranu, jud Vrancea, in T 77, P 363 A, poligon 5,6,8,7, din schita 10, lot 3, in valoare de 1333,30 lei. Primeste terenuri in valoare de 1333,30 lei. Are dreptul la terenuri in valoare de 1333,30 lei. Atribuie catre mostenitorii defunctei Bucur (Avram) Marghioala (STOICA CASANDRA CAMELIA, B**** I****, AVRAM NECULAI si AVRAM VIOREL), in succesiunea defunctilor Bucur Călin si Bucur Neaga, următoarele terenuri: - 1448 mp categoria curti constructii, arabil situat in intravilan Bordeasca Veche, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 28, P1329 Cc, 1330-1331 A (din care curti constructii suprafata de 500 mp, iar arabil suprafata de 948 mp), in valoare de 14624,80 lei; - 1100 mp categoria arabil situat in intravilan Bordeasca Veche, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 29, P % 1349 A in valoare de 11110 lei; - 2500 mp categoria arabil situat in extravilan com Tătăranu, jud Vrancea, in T 28, P 107 A in valoare de 2000 lei; - 5000 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 53, P 235 A in valoare de 4000 lei; - 2200 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 6, P 18 A in valoare de 3360 lei; - 8500 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 9, P 25 A in valoare de 6800 lei; - 3300 mp categoria arabil situat extravilan, com Tătăranu, jud Vrancea, in T 77, P 363 A in valoare de 2640 lei; Primesc terenuri in valoare de 44534,80 lei. Au dreptul la terenuri in valoare de 41789,65 lei. Vor plăti sultă sumă de 2745, 15 lei de la mostenitorii defunctului Bucur Neculai (D*** L******, BUCUR MIHĂI?Ă si B**** T*****). Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.11.2017.
Hotarare 8754/2017 din 27.11.2017Amână pronun?area la data de 27.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017Acordă cauzei un nou termen de judecată la data de 17.11.2017 pentru când părtile vor lua cunoştinţă de conţinutul lucrării de expertiză. Se vor cita paratii B**** M****** si Avram Viorel cu cate un exemplar al raportului de expertiză. Părtile au termen in cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 03.11.2017Acordă cauzei un nou termen de judecată la data de 03.11.2017 pentru când se revine cu adresă către expertul desemnat Moraru Vasile. Părtile au termen in cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 15.09.2017Admite in principiu cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta D*** L******, in contradictoriu cu pârâ?ii: BUCUR MIHĂI?Ă, B**** T*****, STOICA CASANDRA CAMELIA, B**** I****, AVRAM NECULAI si AVRAM VIOREL. Constată deschisă succesiunea defunctului Bucur Călin, decedat la data de 26.10.1997, de pe urma căruia au rămas ca mostenitori : Bucur Neculai, fiu postdecedat (la data de 20.02.2013), a cărui cotă de 1 va fi culeasă in indiviziune de mostenitorii acestuia D*** L******, Bucur Mihăi?ă, B**** T***** si Bucur (Avram) Marghioala, fiică postdecedată ( la data de 4.02.2014), a cărei cotă de 1 va fi culeasă in indiviziune de mo?tenitorii acesteia Stoica Casandra Camelia, B**** I****, Avram Neculai si Avram Viorel. Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din: -teren in suprafata de 1 ha din care 7000 mp situat in extravilan com. Tătăranu, sat Bordeasca, jud Vrancea, in T 77, P 363, si T 9, P25 si 3000 mp intravilan com. Tătăranu, sat Bordeasca, jud Vrancea, arabil si vii in T 28, P 1330; T 29, P 1349; T 28, P 1331 si curti constructii T 28, P 1329. Constată deschisă succesiunea defunctei Bucur Neaga, decedată la data de 19.01.1984, de pe urma căreia au rămas ca mostenitori : Bucur Neculai, fiu postdecedat (la data de 20.02.2013), a cărui cotă de 1 va fi culeasă in indiviziune de mostenitorii acestuia D*** L******, Bucur Mihăi?ă, B**** T***** si Bucur (Avram) Marghioala, fiică postdecedată ( la data de 4.02.2014), a cărei cotă de 1 va fi culeasă in indiviziune de mo?tenitorii acesteia Stoica Casandra Camelia, B**** I****, Avram Neculai si Avram Viorel. Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: -teren in suprafata de 3,9900 ha arabil, in extravilan com. Tătăranu, sat Bordeasca, jud Vrancea, in T77, P 363, T 53, P 235, T 9,P 25, T 80, P368, T 28, P107, T 6, P 18; -teren in suprafata de 2200 mp intravilan com. Tătăranu, sat Bordeasca, jud Vrancea, arabil, vii si curti constructii in T 50, P 2001, T 28, P 1327, T 28, P 1328. Constată deschisă succesiunea defunctei Bucur Valeria, decedată la data de 13.11.2016, de pe urma căreia au rămas ca mostenitori : D*** L******, Bucur Mihăi?ă, B**** T*****, in calitate de fii, fiecare cu cota de 1/3. Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: -teren in suprafata de 5000 mp arabil extravilan com. Tătăranu, sat Bordeasca, jud Vrancea, in T 6, P 18. Pentru identificare, măsurare, evaluare si propuneri de lotizare va fi desemnat expert in topografie domnul Moraru Vasile, cu onorariu provizoriu in sumă de 700 lei, in sarcina reclamantei. Stabile?te termen la fond la data de 15.09.2017, cu citarea părtilor. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.06.2017.
Incheiereadmitereinprincipiu din 09.06.2017Acordă cauzei un nou termen de judecată la data de 09.06.2017 pentru când se vor cita pârâtii cu mentiunea ,, personal la interogatoriu’’. Reclamanta are termen in cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017