P***** D***** C******
Intimat InculpatB***** I***
Intimat Parte vătămatăM****** F*************
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş împotriva sentinţei penale nr. 79 din 04 aprilie 2017 pronunţate de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 2708/187/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 67 Cod penal aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani atât pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului P***** D***** C****** pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, cât şi pe lângă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infrac?iunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. În baza art. 65 Cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal atât pe lângă pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului P***** D***** C****** pentru comiterea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, cât şi pe lângă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infrac?iunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe durata termenului de supraveghere de 2 ani stabilit ca urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare aplicate inculpatului P***** D***** C******. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul P***** D***** C****** la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, aferente judecă?ii în primă instanţă şi urmăririi penale. În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) Cod procedură penală obligă inculpatul P***** D***** C****** şi persoana vătămată B***** I*** [dom. în ?tei, Str. Poet A. Mure?anu, nr. 7 B, ap. 15, jud. Bihor] la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, ca urmare a împăcării. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 26.10.2016 până la 04 aprilie 2017. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului rămân în sarcina statului. Suma de 260 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu Dragan Lavinia (delegaţia nr. 3278/2017 emisă de Baroul Bihor) se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotarare 656/2017 din 15.11.2017amână pronunţarea pentru data de 15.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2017S-a amânat pronun?area hotărârii pentru 31 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2017S-a admis cererea de amânare formulată de inculpatul apelant, în vederea pregătirii apărării şi a angajării unui avocat.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017