L****** T*****
ReclamantC*** S********* D* P***** A M*****
PârâtM********* A********* I******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a pârâtei Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca lipsită de obiect. Respinge excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea hotărârii nr. 14857/26.07.2017 emisă de pârâta Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul L. T.(cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor (cu datele de identificare) şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 15 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 483/2020 din 15.07.2020respinge cererea de repunere pe rol a cauzei şi menţine suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Admite cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a art. 40 pct. 6 şi 5 din O.U.G. nr. 57/2015. Dispune formarea unui dosar asociat, având ca obiect această excepţie, care va fi înaintat Curţii Constituţionale. Suspendă judecarea acţiunii reclamantului până la soluţionarea excepţie de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată azi, 25 ianuarie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018Amână cauza în vederea obţinerii rela?iilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017