M***** F*****
InculpatS***** R**** - A****** N******** D* A*********** F****** B******** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăÎn temeiul art.396 alin.1,2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul M***** F*****, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2, art. 42 Cod penal/1969, art.5 din noul Cod penal şi art.396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal din 1969, cu referire la art.12 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal, aplică inculpatului M***** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b şi lit.c din Codul penal anterior (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale). În temeiul art.81 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei principale a închisorii pe o durată de 3 ani şi 4 luni, ce constituie termen de încercare potrivit art.82 din Codul penal din 1969. În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului M***** F***** asupra consecinţelor nerespectării termenului de încercare prin comiterea unei alte infracţiuni, consecinţe prevăzute de art.83 din Codul penal din 1969. Obligă inculpatul M***** F***** să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi suma de 48.946,57 lei cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit Codului de procedură fiscală. Menţine măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanţa nr.199/P/2015 din 9 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul M***** F*****: parcelă de teren în suprafaţă de 5050,63 m.p. situată în extravilanul satului Seliştea, comuna Mileanca, judeţul Botoşani, nr. cadastral 183- com. Mileanca, din care suprafaţă construită la sol de 250,20 mp. reprezintă casă de locuit (nr. cadastral 183-C1) şi construcţie prestări servicii (nr. cadastral 183- C1), în valoare de 677.401 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.84 din vechiul Cod penal conform cărora neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare, atrage revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul în care condamnatul dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini aceste obligaţii. În baza art.13 din Legea nr.241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri o copie a dispozitivului se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În baza art. 5 alin. 2 lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015, la data rămânerii definitive a hotărârii o copie a dispozitivului se va comunica şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Botoşani în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În conformitate cu dispoziţiile art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul M***** F***** să plătească statului suma de 315 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 520 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Ifrim Gheorghe – delegaţie nr. 1418/2017). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 mai 2018.
Hotarare 53/2018 din 02.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 02 mai 2018 . Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18 aprilie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2018Amână pronunţarea pentru data de 18 aprilie 2018 . Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 aprilie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2018La cererea inculpatului amână cauza pentru a da posibilitate acestuia săfacă dovada achitării prejudiciului.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018pentru a se emite adrese către partea civilă şi inculpat cu privire la situaţia prejudiciului.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Amână cauza pentru a da posibilitate inculpatului să facă dovada achitării în integralitate prejudiciului.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Amână cauza pentru a da posibilitate inculpatului să facă dovada achitării prejudiciului.
Incheiere de sedinta din 24.10.2017Amână cauza pentru când se va emite adresă către inculpat cu solicitarea de a se prezenta în instanţa, pentru a arăta care este situaţia prejudiciului, respectiv dacă acesta s-a achitat. Totodată, se va aduce la cunoştinţă inuclpatului că poate uza de judecata în procedură simplificată, situaţie în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pot fi reduise cu 1/3. Va dispune emiterea unei adrese şi către partea civilă, pentru a comunica care este situaţia prejudiciului cauzat buhetului de stat.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017