K*** G*******
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 59 alin.1, Cod penal (1969), art.15 alin.2 din Constituţie, respinge cererea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul PNT Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului K*** G*******, deţinut în PNT Timişoara, din executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.369/2009 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art.587 alin.2 Cod procedură penală, fixează termen pentru reînnoirea sesizării Comisiei, respectiv a cererii de liberare condiţionată după data de 01.03.2018. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit av. din oficiu Borca Lavinia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,16.11.2017.
Hotarare 5916/2017 din 16.11.2017