S* R** & R** S* P*** R*********** L****
CreditorB** D******* A*****
PetentB***** D******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul SC RCS&RDS SA prin executorul judecătoresc Dumitraş Ancuţa. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3353 din data de 23.09.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2055/314/2016, împotriva debitorului BARTOI DANIELA, pentru suma de 180,59 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate pentru serviciile de telecomunicaţii furnizate, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea efectivă a debitului, pentru suma de 918 de lei cu titlu de despăgubiri, potrivit clauzelor penale contractuale, precum şi pentru suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.04.2017.
Incheiere de executare silita din 07.04.2017