M******* F***** G*****
InculpatÎn baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului MITRESCU – FLORIN GEORGE, din infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.p.cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p – două acte materiale din datele de 08.09.2015 şi 29.02.2016 în două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. fiecare, cu aplicarea art. 38 alin. 1 lit. b C.p., săvârşite în data de 08.09.2015, respectiv 29.02.2016. În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 41 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpatul MITRESCU – FLORIN GEORGE, recidivist, la pedeapsa de 9 luni închisoare (fapta din data de 08.09.2015). În baza art. 67 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen. pe o perioadă de 3 ani, executarea acesteia urmând a se face în condiţiile art. 68 alin. alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. penal, ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p. În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 41 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpatul MITRESCU – FLORIN GEORGE la pedeapsa de 9 luni închisoare (fapta din data de 29.02.2016) În baza art. 67 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen. pe o perioadă de 3 ani, executarea acesteia urmând a se face în condiţiile art. 68 alin. alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. penal, ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p. Constată că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin SP nr. 1896/06.10.2017 a Judecătoriei Arad , definitivă prin DP nr. 33/A din data de 15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art. 40 alin. 1 C.p. descontopeşte şi decumulează pedepsele aplicate prin SP nr. 1896/06.10.2017 a Judecătoriei Arad , definitivă prin DP nr. 33/A din data de 15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara, după cum urmează: -pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p; pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b, şi i C.p. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b, şi i C. penal -pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 323 C.p.cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.; pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b, şi i C.p. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b, şi i C. penal -pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 474/06.12.2013 a Judecătoriei Călăraşi pentru care s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate, în baza art. 83 alin. 1 C.p. 1969 cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012. În baza art. 38 alin.1 C.p. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, rezultând o pedeapsă totală de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 C.p. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare se adaugă pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen. pe o perioadă de 3 ani, executarea acesteia urmând a se face în condiţiile art. 68 alin. alin. 1 lit. c C.p. În baza art. 45 alin. 5 lit. a C. penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. penal, ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p. Ia act că inculpatul este încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii , nr. 1976/2017 din data de 16.01.2018. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1976/2017 emis de Judecătoria Arad la data de 16.01.2018 şi emite un nou mandat în sensul celor dispuse prin prezenta hotărâre. În baza art. 71 C.p. scade din pedeapsa aplicată , de 3 ani închisoare, perioada executată, de la 16.01.2018 , la zi. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, incluzând cheltuielile stabilite prin rechizitoriu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 28.03.2018
Hotarare 86/2018 din 28.03.2018având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 28.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2018AVÂND NEVOIE DE TIMP PENTRU A DELIBERA STABILEŞTE PRONUNŢAREA LA DATA DE 07.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018LIPSĂ PROCEDURĂ CU INCULPATUL, AFLAT ÎNCARCERAT
Incheiere de sedinta din 17.01.2018lipsă apărare şi pentru a se depune fişa de cazier actualizată şi sentinţa penală dispusă
Incheiere de sedinta din 22.11.2017CEREREA DE AMÂNARE A INCULPATULUI PENTRU A-ŞI ANGAJA APĂRĂTOR ALES
Incheiere de sedinta din 13.09.2017