G****** R******* S**
ReclamantO** D***** A*****
PârâtJudecătoria Mangalia Dosar civil nr. 2757/254/2017 Hot. 28.11.2017 Admite în parte cererea formulată de reclamanta G****** R******* S** în contradictoriu cu pârâtul Onu Daniel – Andrei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 637,63 lei reprezentând contravaloare servicii, suma de 115,56 lei reprezentând penalităţi contractuale aferente debitului principal, calculate de la scadenţa fiecărei facturi până la data de 27.04.2016, suma de 704,18 lei reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale şi suma de 50 de lei cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale cu începere de la data de 27.04.2016 şi până la plata integrală a debitului. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată astăzi, 28.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte
Hotararecameraconsiliu3002/2017 din 28.11.2017Amână pronunţarea la data de 28.11.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2017Amână pronunţarea la data de 23.11.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2017Amână pronunţarea la data de 09.11.2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017