A******** C*** S****** K***** C*** G****
PetentAdmite cererea având ca obiect modificare acte constitutive, formulată de către petenta CLUB SPORTIV KARATE CLUB GIROC. Prin actul adiţional la actul constitutiv, atestat sub nr. 48/10.11.2017, şi actul adiţional la statut, atestat sub nr. 49/10.11.2017, ambele de av. Buruntia Daniela din Baroul Timiş, au fost modificate actele constitutive ale petentei, prin eliminarea funcţiei de cenzor, desemnarea consiliului director, format din preşedinte – SISAK AMALIA, vicepreşedinte – SISAK ALINA, secretar – SISAK ANDREA, şi stabilirea sediului în mun. Timişoara, str. Albac nr. 27, sc. B, parter, ap. 1, jud. Timiş. Modificările astfel survenite vor fi înscrise în Registrul asociaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.11.2017.
Hotararecameraconsiliu13951/2017 din 15.11.2017Amână cauza pentru termenul din data de 15.11.2017 pentru când petenta se va conforma dispoziţiilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017