Dosar 2766/105/2017 din 27.11.2017

constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2766/105/2017
Data dosar:
27.11.2017
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2018 la ora 09:00

    Complet: 6APa
  • Schimbat în parte

    În baza art.421 pct.2 lit.a cod proc.pen., admite apelul declarat de inculpatul S******** I****, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, împotriva sentinţei penale nr.483 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, şi în consecinţă : Desfiinţează în parte, în latură penală, sentinţa apelată şi rejudecând, pronunţă o nouă hotărâre prin care : Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată apelantului – inculpat în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează : - 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped.de art.367 Cod penal, cu aplic.art.396 alin.10 Cod procedură penală (faptă din 6 februarie 2017) ; - 6 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la fapta de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prev. şi ped.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.360 alin.1 Cod penal, comb. cu art.35 alin.1 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod proc.penală (fapta din 7 februarie 2017 – 2 acte materiale) ; - 2 ani închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la fapta de fraudă informatică în formă continuată, prev. şi ped.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.249 Cod penal, comb.cu art.35 alin.1 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 7 februarie 2017 – 2 acte materiale). Menţine încadrarea juridică a celor trei infracţiuni de mai sus şi reduce pedepsele componente, astfel : - pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped.de art.367 Cod penal, cu aplic.art.396 alin.10 Cod procedură penală (faptă din 6 februarie 2017) de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare ; - pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la fapta de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prev. şi ped.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.360 alin.1 Cod penal, comb. cu art.35 alin.1 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod proc.penală (fapta din 7 februarie 2017 – 2 acte materiale) de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare; - pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la fapta de fraudă informatică în formă continuată, prev. şi ped.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.249 Cod penal, comb.cu art.35 alin.1 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, astfel cum au fost reduse, stabilind pedeapsa rezultantă principală de 1 an şi 8 luni închisoare. Menţine pedeapsa complementară aplicată apelantului – inculpat de prima instanţă, precum şi durata şi modalitatea de executare a acesteia. Înlătură din sentinţa apelată pedeapsa accesorie aplicată apelantului – inculpat şi constând în interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal. Menţine modalitatea de individualizare a pedepsei rezultante în sensul suspendării sub supraveghere a executării acesteia, a măsurilor şi obligaţiilor impuse apelantului – inculpat, prin sentinţa apelată şi reduce durata termenului de supraveghere de la 4 ani la 3 ani. În baza art.241 alin.1 lit.c Cod procedură penală, constată încetată de drept la data prezentei decizii, măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de apelantul – inculpat. Menţine în rest toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 80 lei,reprezentând onorariu parţial pentru avocatul desemnat din oficiu apelantului - inculpat până la prezentarea avocatului ales din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12 februarie 2018.

    Hotarare 136/2018 din 12.02.2018
  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 09:00

    Complet: 6APa
  • Termen intermediar

    În baza art. 362 alin 1 şi 2 rap. la art. 208 alin. 5 cod proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată şi menţinută faţă de inculpatul S******** I**** şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.01.2018
  • Sedinta din data de 11.12.2017 la ora 09:00

    Complet: 6APa
  • Termen intermediar

    ÎNCHEIERE: În baza art. 362 alin 1 şi 2 rap. la art. 208 alin. 5 c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată şi menţinută faţă de inculpatul SPATARELU IONUŢ şi menţine această măsură. Termen intermediar pentru verificarea măsurii preventive la 23 ianuarie 2018 când se va cita apelantul inculpat, prin Serviciul de Supravegheri judiciare Dâmboviţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11 decembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD