Dosar 27721/325/2017 din 31.10.2017

delapidarea (art.295 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27721/325/2017
Data dosar:
31.10.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
delapidarea (art.295 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Condamnare

    În baza art. 295 C.pen. rap. la art. 308 C.pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul F**** C*********, la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii Delapidare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 67 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. – constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen.. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată, în ipoteza anulării sau revocării suspendării sub supraveghere. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte ur-mătoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de re-integrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunicate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., impune inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: Inspectoratului Judeţean Şcolar Caraş-Severin sau a primăriei mun. Reşiţa. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunţa o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea acestui termen şi a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse de instanţă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 19 rap. la art. 25 C.proc.pen., cu referire la art. 1349 şi art. 1357 şu C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Interliner Transport SRL şi obligă pe inculpat să plătească acesteia suma de 28.330,63 euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând prejudiciu material cauzat prin săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 249 C.proc.pen., dispune luarea măsurii asigurătorii, în scopul reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra tuturor bunurilor mobile prezente şi viitoare ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 28.330,63 euro. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei (din care suma de 500 aferentă urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru prezentul litigiu. Dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 19.06.2019.

    Hotarare 2106/2019 din 19.06.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 19.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 12.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 29.05.2019 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2019
  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.04.2019 pentru audierea martorilor.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 03.04.2019 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 06.03.2019 pentru efectuarea de verificări cu privire la inculpat şi citarea acestuia prin afişare la uşa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 09.01.2018 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 21.11.2018 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 07.11.2018 pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 24.10.2018 pentru prezentarea inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 20.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.09.2018 pentru prezentarea inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20.06.2018 pentru citarea inculpatului la adresa din Germania.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD