A********** C******************
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I*** - A************ J******** A F********* P****** B*******
PârâtAvând în vedere referatul încheiat de către grefierul arhivar din care rezultă că, pe rolul instanţei, a mai fost înregistrat dosarul nr. 914/40/2017 care a avut acelaşi obiect, aceleaşi părţi, acţiune formulată de Adăscăliţei Constantin – Petronel, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, având în vedere şi prevederile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se trimite cauza primului completul iniţial, completul CAF 7 RT (judecător Brânzac Lucian) în vederea soluţionării acestui dosar, complet care a avut repartizat pentru soluţionare dosarul nr. 914/40/2017 al Tribunalului Botoşani, dosar în care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Adăscăliţei Constantin – Petronel, având ca obiect pretenţii.
din 16.06.2017