Dosar 2801/102/2017 din 16.08.2017

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2801/102/2017
Data dosar:
16.08.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CFca7
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta V** S* în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 3487/09.02.2017, de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâtă. Anulează în parte Decizia de impunere nr.F-MS 297/11.10.2016, precum şi Raportul de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, numai în privinţa impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 202636 lei , stabilit de pârâtă prin actele atacate. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.03.2018.

    Hotarare 298/2018 din 02.03.2018
  • Sedinta din data de 23.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CFca7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 2.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2018
  • Sedinta din data de 02.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CFca7
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei în vederea comunicării înscrisurilor depuse de pârâtă către reclamantă. Respinge cererea formulată de reclamantă privind efectuarea unei expertize contabil fiscale.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2018
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 12:00

    Complet: CFca7
  • Amână cauza

    în vederea emiterii unei adrese către pârâtă.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD