Dosar 28164/302/2017 din 20.12.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28164/302/2017
Data dosar:
20.12.2017
Instanta:
Judecătoria Sectorul 5 București
Departament:
.....
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.08.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Admite in parte cererea

    Respinge obiecţiunile pârâţilor la suplimentul de expertiză constând în pretinsul caracter neclar, echivoc şi nelegal al raportului de expertiză contabilă, ca neîntemeiate. Califică celelalte critici invocate de reclamantă şi pârâţi ca obiecţiuni la raportul de expertiză ca fiind apărări de fond. Admite în parte cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu stabilit iniţial în cuantum de 2000 lei, în sensul că va stabili un onorariu final în cuantum de 3200 lei Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâţii să achite reclamantei suma de 22044,36 lei, reprezentând contravaloarea contribuţiei restante la cheltuielile asociaţiei de proprietari aferente perioadei noiembrie 2012 – martie 2018, precum şi suma de 20581,67 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra contribuţiilor lunare restante aferente perioadei noiembrie 2012 – martie 2018, până la data de 02.05.2018. Admite în parte cererea reclamantei priind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sensul că obligă pârâţii să achite reclamantei suma de 1241,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi contravaloarea costurilor de xerocopiere şi redactare, proporţional cu pretenţiile admise, astfel cum au fost stabilite ulterior compensării. Obligă pârâţii să achite expertului contabil Margarit Vasilica suma de 1200 lei, reprezentând diferenţă onorariu de expert. Cu drept apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.08.2020.

    Hotarare 4264/2020 din 07.08.2020
  • Sedinta din data de 29.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.08.2020. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, astăzi, 29.07.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.07.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la data de 29.07.2020. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 10:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la data de 15.07.2020. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept pe toată perioada stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. 11 din Anexa nr. 1 a Decretului Preşedintelui României nr. 240 din 14.04.2020, prin care s-a dispus prelungirea stării de urgenţă instituite pe teritoriul României prin Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020, raportat la art. 1 şi art. 8 alin. 1 şi 2 din Hotărârea Secţiei pentru Judecători a CSM nr. 257 din 17.03.2020 şi art. 1 alin. 1 lit. a din Hotărârea Secţiei pentru Judecători a CSM nr. 417 din 24.03.2020.

    Incheiere suspendare din 06.05.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2020
  • Termen preschimbat

    Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale nr. 5/11.03.2020 a judecătorilor ce funcţionează în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, adoptată în scopul prevenirii infecţiilor respiratorii, a asigurării sănătăţii în muncă a judecătorilor, personalului auxiliar şi conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, precum şi în scopul asigurării bunei desfăşurări a activităţii de judecată şi a serviciului cu publicul, ca urmare a creşterii riscului de îmbolnăviri cu virusul COVID 19 la nivel naţional, pentru implementarea Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191/10.03.2020, s-a decis că în perioada 12.03.2020 – 31.04.2020, în materie civilă se vor judeca doar acţiunile având ca obiect ordonanţe preşedinţiale, suspendări provizorii de executare, măsuri asigurătorii, asigurare de dovezi, Faţă de împrejurarea că prezenta cauză nu se circumscrie cauzelor sus-menţionate, va acorda un nou termen la data de 06.05.2020.

    Rezolutie din 25.03.2020
  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 27.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 27.11.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocate de către pârâţi la termenul de judecată din data de 02.10.2019, ca neîntemeiate. Admite în parte obiecţiunile la suplimentul raportului de expertiză, în sensul că va dispune emiterea unei adrese către doamna expert cu menţiunea de a verifica fişele individuale privind consumul de apă rece, întocmite pentru apartamentul nr. 44, iar în măsura în care constată contradicţii între valorile indicate în cuprinsul acestora şi menţiunile care figurează în listele de plată lunare, să rectifice calculul vizând determinarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari pentru perioada noiembrie 2012 – martie 2018, precum şi a penalităţilor de întârziere, aferente fiecărei cote din intervalul temporal în discuţie, calculate până la data de 02.05.2018. Pune în vedere reclamantei să pună la dispoziţia doamnei expert fişele individuale privind consumul de apă rece, aferente apartamentului nr. 44, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Prorogă soluţionarea cererii de majorare a onorariului provizoriu de expert până după răspunsului la obiecţiunile încuviinţate la acest termen. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 27.11.2019, şedinţă publică, pentru când se vor cita părţile şi se va emite adresa către doamna expert cu menţiunile indicate în precedent. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la data de 16.10.2019. Soluţia va fi pusa la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 18.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    Respinge cererea pârâţilor de refacere a raportului de expertiză, ca neîntemeiată. Dispune emiterea unei adrese către doamna expert, cu solicitarea de a calcula cuantumul penalităţilor de întârziere până la data de 02.05.2018, conform cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, şi de a depune suplimentul la raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată acordat în cauză, în suficiente exemplare pentru comunicare. Pune în vedere părţilor să urmărească dosarul cauzei, iar în cazul în care suplimentul la raportul de expertiză va fi depus cu respectarea termenului legal, să formuleze eventualele obiecţiuni, în scris, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a le invoca ulterior. Prorogă discutarea cererii de majorare a onorariului provizoriu, formulată de către doamna expert, după depunerea suplimentului la raportul de expertiză. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 18.07.2019.

    Incheiere de sedinta din 18.07.2019
  • Sedinta din data de 11.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea pe obiecţiuni la data de 18.07.2019. Soluţia va fi pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Fixează următorul termen de judecată la data de 02.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.07.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    Lipsă de apărare

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2019
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.04.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 17.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    Respinge excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată. Încuviinţează proba cu expertiză contabilă solicitată de pârâţi având ca obiectiv: determinarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi a penalităţilor aferente fiecărei cote, pentru perioada noiembrie 2012-martie 2018. Stabileşte onorariu pentru efectuarea expertizei 2000 de lei, în sarcina pârâţilor. Fixează termen de judecată la data de 5.12.2018, pentru când vor fi citate părţile, pârâţii cu menţiunea de a achita onorariul pentru efectuarea expertizei în termen de 5 zile de la primirea citaţiei şi să depună dovada la dosar, sub sancţiunea decăderii, adresa către expert urmând a fi depusă numai în măsura în care se face această dovadă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2018
  • Sedinta din data de 10.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    Amana pronunţarea la data de 17.10.2018.Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018
  • Sedinta din data de 12.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    administrare probatoriu

    Incheiere de sedinta din 12.07.2018
  • Sedinta din data de 13.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    Imposibilitate prezentare avocat.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2018
  • Sedinta din data de 02.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C 22 civil 2018
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunostinta de cererea modificatoare

    Incheiere de sedinta din 02.05.2018
  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C22 civil Adm
  • Amână cauza

    stabileste termen de judecată la data de 02.05.2018

  • Sedinta din data de 02.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C22 civil Adm
  • Amână cauza

    comunicare întâmpinare; termen administrativ - fără prezenţa părţilor la data de 30.03.2018.

  • Sedinta din data de 02.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C22 civil Adm
  • Amână cauza

    Termen administrativ, fără prezenţa părţilor la data de 02.03.2018, efectuare adresă pt aflarea domiciliului paratilor

  • Sedinta din data de 22.12.2017 la ora 9:00

    Complet: C22 civil Adm
  • Amână cauza

    pt.comunicarea cererii; termen administrativ fără prezenţa părţilor

Flux dosar


Actualizare GRPD