S***** I****
InculpatS***** I****
Persoana vătămatăÎn baza art. 336 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4 litera c) şi alin. 6 din Codul Penal, condamnă pe inculpatul S***** I****, fiul lui Constantin şi Maria, născut în mun. Galaţi, jud. Galaţi, cu domiciliul stabil în comuna Costache Negri, jud. Galaţi, cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 180 (o sută optzeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 25 (douăzeci ?i cinci) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. (faptă săvârşită la data de 28.04.2016). Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 4500 lei cu pedeapsa de 180 de zile închisoare. Constată că în prezenta cauză faţă de inculpatul S***** I**** nu s-a dispus măsura preventivă a reţinerii şi nici a arestării preventive. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală raportat la art. 272 din Codul de Procedură Penală obligă pe inculpatul S***** I****, la plata sumei de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care: - 280 de lei cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală; - 50 de lei cheltuieli judiciare ocazionate de judecata în primă instanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute pentru procuror şi pentru inculpatul S***** I****. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lie?ti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.07.2017.
Hotarare 88/2017 din 11.07.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 11.07.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 27.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2017