U******* A************ T********** O***** C*******
PetentA************ B******* D* A** A**** V****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta U******* A************ T********** O***** C*******, în contradictoriu cu intimata A************ B******* D* A** A**** V****, împotriva procesului - verbal de contravenţie seria ANAR nr. 0002697/29.09.2017. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată azi, 23.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 476/2018 din 23.05.2018Amână pronunţarea la data de 23.05.2018. Pronunţarea se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2018Revine cu adresă către intimată, pentru ca până la următorul termen să comunice la dosarul cauzei, dacă la data constatării contravenţiei, lacul de acumulare din satul Stârci, prezenta pericol de inundaţie pentru locuitorii din zonă şi cu menţiunea avertismentului de aplicare amendă judiciară conducătorului instituţiei, în cazul în care la următorul termen nu va depune relaţiile solicitate. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi îndeplinirea de obligaţii şi acordă termen de judecată la data de 08.05.2018, ora 11,00, pentru când petenta are termen în cunoştinţă şi se va cita intimata. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13.03.2018.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Încuviinţează pentru părţi, proba cu înscrisuri. Emite adresă către intimată, pentru ca până la următorul termen să comunice la dosarul cauzei, dacă la data constatării contravenţiei, lacul de acumulare din satul Stârci, prezenta pericol de inundaţie pentru locuitorii din zonă. Pune în vedere petentei, prin consilier, ca până la următorul termen să depună la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, autorizaţia de funcţionare deţinută anterior constatării contravenţiei şi pentru prelungirea căreia a făcut demersuri. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 13.03.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 30.01.2018.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018