S******** D* P********* T****
PetentA***** M****
IntimatÎn temeiul art. 582 alin. 1 C.proc.pen., admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Timiş cu privire la intimatul A***** M****. În temeiul art. 582 alin. 3 C.proc.pen., raportat la art. 88 alin. 1 C.pen., revocă amânarea executării pedepsei de 1 (un) an şi 20 (douăzeci) de zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1177/29.04.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 27561/325/2015, definitivă prin Decizia nr. 1045/A/20.09.2016 pentru săvârşirea infracţiunii de Conducere autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 20 de luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 65 lei, reprezentând onorariu parţial avocat oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017.
Hotarare 6491/2017 din 15.12.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017