N***** C* T*****
InculpatC******* C******
Parte vătămată persoană vătămatăR********* B*** S*
Parte civilăÎn baza art. 250 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul NEA?CU TRAIAN (date personale) la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, pentru săvâr?irea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (130 de acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. rap. la art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen., deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii de 24 de ore, din data de 27.09.2017, începând cu ora 16.15 până la data de 28.09.2017, ora 16.15 şi perioada arestării preventive din data de 28.09.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 404 alin. 4 lit. b) C.proc.pen., cu aplic. art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e) ?i 223 alin. 2 C.proc.pen., men?ine măsura preventivă dispusă fa?ă de inculpat. În baza art. 162 alin. 4 C.proc.pen. rap. la art. 404 alin. 4 lit. f) C.proc.pen dispune restituirea către inculpatul Neac?u Traian a bunurilor depuse la Camera de corpuri delicte a Direc?iei Generale de Poli?ie a Municipiului Bucure?ti, potrivit dovezii seria H, nr. 0234670/16.10.2017. Ia act că persoana vătămată C******* C****** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 19 alin. 1, 2 si 5, art. 25 alin. 1 si art. 397 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 1349, 1357 alin. 1 ?i 1381 C.civ., admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă S.C. Raiffeisen Bank S.A. ?i obligă inculpatul Nea?cu Traian la plata către aceasta a sumei de 11.747,60 lei. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.500 lei aferentă urmării penale. Plata onorariului cuvenit apărătorului din oficiu în condi?iile Protocolului încheiat între Ministerul Justi?iei ?i Uniunea Na?ională a Barourilor din România (260 lei pentru faza camerei preliminare ?i 260 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2018.
Hotarare 493/2018 din 14.02.2018stab pron la 14.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2018