G***** M**** C* D********* A*** L* A***** T*****
ReclamantD******* G******* R******* A F********* P****** C*** N*****
PârâtA************ J******** A F********* P****** M********
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta G. M. cu domiciliul procesual ales în Baia Mare Bul. Independenţei nr. 10/6 jud. Maramureş, la Cabinet Avocat Traian Velea , în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca cu sediul în P-ţa Avram Iancu nr. 19 jud. Cluj şi A************ J******** A F********* P****** M******** cu sediul în Baia Mare Aleea Serelor nr. 2A, şi în consecinţă: Obligă pârâtele să plătească reclamantului, într-o singură tranşă, diferenţa dintre dobânda fiscală cuvenită şi dobânda civilă acordată acestuia prin Sentinţa civilă nr. 3735 pronunţată la data de 02.12.2009 de Tribunalul Maramureş şi respectiv prin Decizia civilă nr. 844 din data de 08.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, aferentă sumei de 6001 lei achitată de reclamantă conform chitanţei seria TS3A nr. 8628938 din data de 12.07.2007, calculată de la data plăţii taxei de către contribuabil şi până la data restituirii efective către acesta a taxei plătite. Obligă pârâtele să plătească reclamantului, pe lângă suma cuvenită, determinată conform celor de mai sus şi dobânda fiscală aferentă acesteia, calculată de la data la care suma cuvenită trebuia plătită contribuabilului şi până la data la care ea va fi plătită acestuia în mod efectiv. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 01.XI.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2880/2017 din 01.11.2017amână pronunţarea la data de 01.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2017amână pronunţarea la data de 25.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017