B** L**** R*****
PetentA******** A** G*******
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. LUNGU RĂZVAN, pentru creditoarea A******** A** G*******, de îndreptare a erorii materiale. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul încheierii civile nr. 1371/2017, pronunţate de Judecătoria Gherla în dosar nr. 2854/235/2017, în sensul că se menţionează, în mod corect, numele debitorului, cu privire la care a fost încuviinţată executarea silită, respectiv MESEŞAN PAUL GABRIEL în loc de MUREŞAN PAUL GABRIEL, cum greşit s-a menţionat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.09.2017Admite cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul B.E.J. LUNGU RĂZVAN, pentru creditoarea A******** A** G*******. Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, împotriva debitorului MURESAN PAUL GABRIEL în vederea recuperării sumei reprezentând pensie de întreţinere, astfel cum aceasta a fost majorată, precum şi a tuturor sumelor ocazionate de prezenta executare, în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1129/2016 pronunţată de Judecătoria Gherla în dosarul nr. 2923/235/2016. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 august 2017.
Incheiere de executare silita 1371/2017 din 18.08.2017