M****** D*****
ContestatorÎn temeiul art. 425 indice 1 alin.7 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 587 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul M****** D*****, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinţei penale nr. 632/2017, pronunţată la data de 25.04.2017 de Judecătoria Vaslui, pe care o desfiinţează în parte în sensul că: Admite propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului M****** D*****. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului M****** D*****, anterior executării integrale a pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.82/2016 a Judecătoriei Târgu Neamţ, mandat de executare nr. 118/2016. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate şi consecinţele acesteia. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului M****** D***** dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Înlătură dispoziţiile contrare şi menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală nr. 632/2017, pronunţată la data de 25.04.2017 de Judecătoria Vaslui, dacă nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Polcovnicu Andrei, delegaţie nr. 447/31.05.2017) se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 19.06.2017
Hotarare 164/2017 din 19.06.2017Termen presxchimbat în temeiul disp. art. 353 alin. 10 cpp.
Cauza amânată pentru solicitare relaţii.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017