B******** M*****
ReclamantB******** A******
ReclamantH***** D*** V******
ReclamantI***** C****
ReclamantP***** L*******
ReclamantAdmite actiunea civilă formulată de reclamantii B.M., B.A., H.D.V., I.C., P.L. (fiecare cu CNP si toti cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Administratia Natională „Apele Române” – Administratia Bazinală de Ape Mures (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal si în zilele de sărbătoare legală, în perioada august 2014- iulie 2017, conform tabelelor de la filele 4-7 din dosarul cauzei, file ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mures. Pronuntată azi, 16.10.2018, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei. Cu opinie separată în sensul respingerii integrale a actiunii.
Opinieseparata din 16.10.2018în cauză se amână pronun?area pentru data de 16 octombrie 2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2018Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 02 octombrie 2018, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2018Având nevoie de timp pentru a delibera ?i pentru a da posibilitatea păr?ilor să depună la dosar concluzii scrise, va amâna pronun?area pentru data de 18 septembrie 2018, termen la care solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018-amânarea cauzei pentru studiul înscrisurilor depuse de către pârâtă şi pentru ca reclamantii să îşi exprime punctual de vedere cu privire la acestea.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018-repune cauza pe rol pentru a se solicita relatii de la pârâtă.
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 17 aprilie 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2018Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 12 aprilie 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018-încuviintează cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantilor pentru studiul înscrisurilor communicate la acest termen.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018amânarea cauzei pentru a se depune înscrisuri în probatiune de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 05.12.2017-amânarea cauzei pentru a se depune de către pârâtă un centralizator pentru fiecare reclamant în parte cu situatia orelor care nu au fost recuperate, contractul colectiv de muncă valabil în anul 2016 si toate actele aditionale la acesta.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017