A************ D********* P***** S*** M***
Apelant ReclamantM****** F*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC, cu sediul în Satu Mare, Martirilor Deportaţi, nr. 25, judeţul Satu Mare, având C.I.F nr. 14388655 şi cont bancar nr. R041TREZ546502205X010034 deschis la Trezoreria Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul MUREŞAN FLORIN, dom. în Satu Mare, str. Odoreului nr. 39, judeţul Satu Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 2204/22.04.2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 2866/296/2017 şi, în consecinţă Schimbă în tot sentinţa şi admite în parte acţiune, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare. Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Satu Mare şi se soluţionează de Î.C.C.J. Pronunţată în data de 16 noiembrie 2017, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 616/2017 din 16.11.2017Amână pronunţarea la data de 16.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2017