Ş*** I****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Ş*** I****, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 609/2016 emis de Tribunalul Timiş, în temeiul sentinţei penale nr. 403/2015 şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017.
Hotarare 5950/2017 din 16.11.2017