I****** I**** G*****
InculpatC****** N******* D* C****** A R****** R***** K***
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. raportat la art. art. 228 alin. (1) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen (recidivă postexecutorie) şi a art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul IRIMI?Ă IONU? GEORGE la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 04.05.2017), ce se va executa în regim de deten?ie. În baza art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. (1) C.pen, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii luată în prezenta cauză din data de 04.05.2017 până la data de 05.05.2017. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C.pr.pen corob. cu art 1357 C.Civil admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă Centrul Na?ional de Cultură a Romilor-Romano Kher ?i obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1000 lei reprezentând daunele materiale produse urmare săvâr?irii infrac?iunii de furt. În baza art 112 alin. 1 lit. e) (pentru cele trei ?evi de culoare ro?iatică) ?i b) (pentru restul bunurilor) C. Pen. dispune confiscarea de la inculpatul IRIMI?Ă IONU? GEORGE a bunurilor depuse în camera de corpuri delicte a Poli?iei Sectorului 5 în baza dovezii seria H nr. 0220836 (fila nr. 75 d.u.p.). În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 de lei rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2018.
Hotarare 2539/2018 din 04.09.2018Stabileşte pronunţarea la data de 04.09.2018 Pronunţată în sedinta publica astăzi, 30.08.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.08.2018pentru a oferi părţilor posibilitatea încheierii unui acord de mediere
Incheiere de sedinta din 19.06.2018pentru a da posibilitate inculpatului să încheie un acord de mediere
Incheiere de sedinta din 22.05.2018