O***** V***** V****
PetentI************ D* J******* J******* C******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul OLESCU VICTOR-VALER în contradictoriu cu intimata I************ D* J******* J******* C****** cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Grigore Bălan nr.71, judeţul Covasna, ca neîntemeiată. Menţine ca legal şi temeinic procesul verbal de contravenţie seria JO nr.0544865 întocmit la data de 29.07.2017 de către intimată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată azi, 30 august 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 223/2017 din 30.08.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 30.08.2017 orele 14:00, sala P. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi,23.08.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2017Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din oficiu, se citează martorul Aldea Petru. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 23.08.2017, ora 9,30 completul CC3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iulie 2017
Incheiere de sedinta din 19.07.2017