H**** T***
InculpatH**** Z****
InculpatÎn baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul H**** T***, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulbure a ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen. impune condamnatului să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Râmnicu Sărat pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul H**** Z****,la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulbure a ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C.pen. impune condamnatului să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Rîmnicu Sărat pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen., art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială a două cuţite cu lungimea de 22 cm şi a unei scânduri cu lungimea de 94 cm, ridicate şi aflate la camera de corpuri delicte a Poliţiei Râmnicu Sărat, conform dovezii seria H, nr. 0139373 din 20.02.2017. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. obligă în mod egal inculpaţii H**** T*** şi H**** Z**** la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800 lei, câte 400 lei fiecare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2017.
Hotarare 205/2017 din 07.12.2017Fata de lipsa inculpatilor si spre a fi citati cu mandate de aducere, amână cauza la 7 decembrie 2017
Incheiere de sedinta din 05.10.2017