Dosar 28877/197/2014* din 11.09.2017

acţiune oblică


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28877/197/2014*
Data dosar:
11.09.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune oblică
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente4
  • Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelul formulat de apelanţii Rusilă Mihail şi Rusilă Daniel Lucian ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Paraschiv Ciprian Ionuţ, în contradictoriu cu intimatele S.C URBAN S.A, în insolvenţă, prin administrator special Ceres Insolv SPRL, şi Asociaţia de Proprietari de Apartamente Bloc 15, împotriva sentinţei civile nr. 11016/13.11.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. 28877/197/2014, pe care o anulează în parte, în ceea ce priveşte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Rusilă Elena, decedată pe parcursul judecării cauzei, şi în consecinţă: Trimite spre rejudecare primei instanţe cererea formulată de reclamanta S.C URBAN S.A, în insolvenţă, prin administrator special Ceres Insolv SPRL, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Proprietari de Apartamente Bloc 15, Rusilă Mihail şi Rusilă Daniel Lucian, ultimii doi în calitate de moştenitori ai pârâtei Rusilă Elena, decedată pe parcursul judecării cauzei. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 10.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grija grefei instanţei.

    Hotarare 1702/2017 din 10.11.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.11.2017, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 09:00

    Complet: CivA2
  • Amână cauza

    cauza se soluţionează în complet de incident, în aceeaşi zi, ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de doamna judecător Ionela Văleanu

  • Sedinta din data de 13.09.2017 la ora 12:00

    Complet: CivA2- CC
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecator Ionela Văleanu în dosarul nr. 28877/197/2014* al Tribunalului Braşov şi încuviinţează ca aceasta să nu participe la judecata prezentei cauze.

    Incheiere finala dezinvestire 1271/2017 din 13.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD