C******* V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 5 Cod proc. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a Cod proc. pen., achită pe inculpatul C******* V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu există. În baza art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul C******* V*****, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului”. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului C******* V***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului C******* V***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 (unu) an. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art.92 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul C******* V***** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul C******* V***** are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art.93 alin.3 Cod penal, stabileşte ca inculpatul C******* V***** să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul unităţii administrativ teritoriale a oraşului Gura Humorului, jud. Suceava sau în cadrul unităţii administrativ teritoriale a com. Păltinoasa, jud. Suceava, programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 Cod proc. pen., atrage atenţia inculpatului C******* V***** cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă inculpatul C******* V***** la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu av. Murariu Luminiţa (delegaţie nr. 4884/31.10.2017 – cameră preliminară/fond) în sumă de 520 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 martie 2018.
Hotarare 134/2018 din 27.03.2018ADMINISTRARE PROBE
Incheiere de sedinta din 06.02.2018