M******** A********
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâta C*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******, ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 23 martie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 311/2018 din 23.03.2018amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 23.03.2018, şi stabileşte, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2018Pt. a se comunica înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018