S****** S*****
PetentÎn baza art.587 alin.(1) din Codul de procedură penală admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Spital Dej. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului S S, aplicată Tribunalul Timiş prin sentinţa penală nr.350/2016, pentru infracţiune la Legea nr.241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Spital Dej în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr.434/2006. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei onorariu avocat oficiu Weisz Mariana va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat.Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2017. Judecător,
Hotarare 752/2017 din 06.11.2017