C******** C********* A****
ReclamantS* G****** N** E*****
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu, şi în consecinţă, respinge cererea formulată de reclamantul CRENGĂNIŞ CONSTANTIN AUREL , în contradictoriu cu pârâta S.C. GALYDRA NEW ENERGY SRL , ca fiind autoritate de lucru judecat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căi de atac se depune la Tribunalul Ialomiţa-secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.12.2017.
Hotarare 1980/2017 din 13.12.2017Emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului Timiş să comunice instanţei hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii S* G****** N** E***** cu indicarea lichidatorului judiciar şi a adresei acestuia pentru a se putea proceda la citarea legală a acestei societăţi pârâte, prin practicianul în insolvenţă. Emite adresă către reclamant să formuleze un punct de vedere faţă de situaţia juridică a societăţii pârâte - societate în lichidare, asupra eventualei suspendări a judecăţii, potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea 85/2014. Amâna cauza la data de 29.11. 2017, termen dat în cunoştinţă reclamantului
Incheiere de sedinta din 18.10.2017administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 20.09.2017