D********* V* I** A********
PetentÎn baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. raportat la art. 100 alin. (1) şi (3) C. pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Spital Bucureşti – Jilava privind pe condamnatul Diaconeasa Ion Alexandru, deţinut în Penitenciarul Spital Bucureşti – Jilava. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Diaconeasa Ion Alexandru din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 2038/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 5710/2016. În baza art. 100 alin. (6 ) C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, 17.07.2018, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 104 alin. (2) C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. Măsura dispusă se comunică şi administraţiei locului de deţinere. În baza 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2017.
Hotarare 3371/2017 din 24.11.2017