M****** M****** A*****
InculpatS****** M****
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi, în consecinţă: În baza art. 226 alin. 1 rap. la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1, 4 lit. e Cod procedură penală, dispune arestarea preventiva a inculpatului MÎNZATU MĂDĂLIN-ANDREI, , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, faptă prevăzută de art. 218, alin.1,3 lit.c,f din Codul penal pentru o durată de 30 zile începând cu data de 15.12.2017 şi până în data de 13.01.2018 inclusiv În baza art. 226 alin. 1 rap. la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1, 4 lit. e Cod procedură penală, dispune arestarea preventiva a inculpatului S****** M**** ,cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, faptă prevăzută de art. 218, alin.1,3 lit.c,f din Codul penal, pentru o durată de 30 zile începând cu data de 15.12.2017 şi până în data de 13.01.2018 inclusiv Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 15.12.2017, ora 21.44.
Incheiere masuri preventive faza de UP 135/2017 din 15.12.2017