O***** H*****
PetentD** G******* R*****
IntimatDosar nr. 2915/241/2017 MINUTĂ 20 martie 2018 HOTĂRĂŞTE: Admite sesizarea formulată de petentul ORAŞUL HOREZU prin PRIMAR, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul D.G.R. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului, prin procesul-verbal de contravenţie seria PA nr.1595834 din data de 12.11.2014, încheiat de IPJ Vâlcea, cu sancţiunea prestării unor activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 ore prestare de muncă în folosul comunităţii , sancţiune ce va fi executată de acesta , pe raza oraşului Horezu, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 martie 2018. PREŞEDINTE,
Hotarare 352/2018 din 20.03.2018amână pronunţarea la 20.03.2018, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018