S*** E****** N***** S*****
Contestator DebitorS*** S***** S*****
Intimat creditorRespinge contestaţia în privinţa popririlor dispuse la data de 27.10.2017, în dosarul execuţional nr.2420/2013 al BEJ „Cucu Lucian Ciprian”, ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 2558 lei depusă în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării silite, conform recipisei de consemnare nr.1068246/1/04.12.2017, emisă de CEC Bank – Unitatea Pătârlagele. Ia act că intimata, prin reprezentant convenţional, a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 25.01.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 25.01.2019Amână pronunţarea la data de 25.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică la 18.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019Admite cererea de amânare şi acordă cauzei un ultim termen la data de 18.01.2019
Incheiere de sedinta din 09.11.2018Acordă termen cauzei pentru lipsă de apărare. Pronunţată în şedinţă publică la, 28.09.2018.
Incheiere de sedinta din 28.09.2018Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite. Admite excepţiile invocate de către intimată şi, în consecinţă: - respinge ca inadmisibilă contestaţie vizând fondul dreptului înscris în titlul executoriu (clauze abuzive în contractul de leasing – art.713 alin.2 cod procedură civilă); - respinge ca tardivă contestaţia privind executarea silită înseşi, încheierile executorului, încheierea de încuviinţare a executării silite şi actele de executare întocmite în dosarul nr. 2420/2013 al SCPEJ „Cucu şi Popescu”, cu excepţia dispoziţiilor de poprire emise la data de 27.10.2017. Repune cauza pe rol pentru a se continua judecata pe fond în privinţa contestaţiei vizând popririle înfiinţate la data de 27.10.2017, ca acte individuale de executare. Stabilesc termen la 28.09.2018, cu citarea părţilor. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, în mod separat, în privinţa celor dispuse asupra cererii de suspendare a executării silite. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată în şedinţă publică la 22.06.2018.
Incheiere de sedinta F.N. din 22.06.2018Amână pronunţarea la data de 22.06.2018. Pronunţată în şedinţa publică la 15.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2018Acordă termen cauzei faţă de lipsa de apărare. Pronunţată în şedinţă publică, la 18 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2018 pentru a se lua act de precizările depuse pentru acest termen
Incheiere de sedinta din 23.03.2018