M** I***
InculpatÎn baza art. 5 Cod penal, raportat la criteriul aprecierii globale statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din data de 6 mai 2014, stabileşte lege penală mai favorabilă inculpatului M.I. Legea 286/2009 privind Codul Penal. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 şi alin.10 Cod procedură penală raportat la art. 326 şi art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 3 luni închisoare în sarcina inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.În baza art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj.În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei stabilite, în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin.4 lit. g rap. la art.25 alin.3 Cod procedură penală dispune desfiinţarea declaraţiei pe proprie răspundere a inculpatului M.I. din data de 23.10.2012 depusă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (în copie la fila 19) şi desfiinţarea certificatului de înmatriculare cu seria S00080002J eliberat de către DRPCIV Sălaj în data 22.05.2007 (în original la fila 27). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2017.
Hotarare 183/2017 din 15.09.2017amână pronunţarea la 15 septembrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2017