B******** C******* - P*** A************ P**************
CondamnatAdmite cererea formulată de petentul Bălăşoniu Cristian, în prezent deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, privind recunoaşterea hotărârii penale străine. Recunoaşte sentinţa penală din 08.07.2015 pronunţată de Tribunalul Corectional din Vannes -Franta, definitivă la 29.07.2015 prin care petentul Bălăşoniu Cristian a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de tăinuire în grup organizat de bunuri provenind dintr-o infracţiune, fapte prev. de art. 321-1 alin.1, alin.2, art. 321-2 2, art. 132-71 C.p. francez. În baza art. 135 alin. 6 lit. a din Legea 302/2004 constată că infractiunea de tăinuire în grup organizat de bunuri provenind dintr-o infracţiune, astfel cum a fost descrisă în sentinţa penală din 08.07.2015 pronunţată de Tribunalul Corectional din Vannes -Franta, definitivă la 29.07.2015, are corespondent în infractiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin.1 C.p. român. Constată că petentul Bălăşoniu Cristian a executat în Franţa din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, perioada de la 25.09.2014 până la 14.09.2015 inclusiv. Desface pedeapsa rezultantă de 4 închisoare aplicată prin s.p. nr. 2349/02.12.2015 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr.4886/225/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1297/21.09.2016 a Curţii de Apel Craiova şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infractiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.2 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p.; - 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 328/13.02.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 18690/225/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curţii de Apel Craiova ( pedeapsă faţă de care s-a dispus prin s.p. nr. 2349/02.12.2015 revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere). Constată de infractiunea de tăinuire în grup organizat de bunuri provenind dintr-o infracţiune prev. de art. 321-1 alin.1, alin.2, art. 321-2 2, art. 132-71 C.p. francez, pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin s.p. din 08.07.2015 pronunţată de Tribunalul Corectional din Vannes -Franta, definitivă la 29.07.2015, este concurenta cu infractiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.2 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p., pentru care petentul a fost condamnată prin s.p. nr. 2349/02.12.2015 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr.4886/225/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1297/21.09.2016 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art. 40 alin.2 C.p. rap. la art. 39 alin.1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. din 08.07.2015 pronunţată de Tribunalul Corectional din Vannes -Franta, definitivă la 29.07.2015, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 2349/02.12.2015 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv de 4 luni închisoare, urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 96 alin.4 C.p. dispune ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 328/13.02.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 18690/225/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2172/11.11.2013 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 45 C.p. rap. la art. 66 alin.1 lit.i C.p. interzice petentului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 C.p. rap. la art. 65 alin.1 C.p. raportat la art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p., interzice petentului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autoritătii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinte şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 40 alin. 3 C.p. rap. la art. 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată, respectiv de la 25.09.2014 până la 14.09.2015 (perioadă executată în Franţa), din data de 19.04.2012, de la 16.11.2012 până la 01.12.2012, de la 23.09.2016 la zi şi menţine starea de arest a petentului. Anulează mandatul de executare nr. 2964/22.09.2016 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător. Mentine celelalte dispozitii ale sentintelor penale anterioare. În baza art. 275 alin. 3 din C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 06.10.2017.
Hotarare 3168/2017 din 06.10.2017În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2017Faţă de lipsa asistenţei juridice a petentului condamnat.
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Lipsă relaţii solicitate.
Incheiere de sedinta din 30.06.2017Pentru a se reveni cu adresă către autorităţile franceze.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017Lipsă relaţii solicitate.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017Pentru a se emite adresă către autorităţile din Franţa.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Pentru emitere adrese.
Incheiere de sedinta din 17.03.2017