S********* Î********* P************* A******* M******** P***** M******* M****
ReclamantS********* Î********* P************* A******* M******** P***** T******** V******
ReclamantG******** C* P****** P******** S****** N****** C********
PârâtO***** C************* P*****
PârâtAdmite cererea. Lămureşte dispozitivul Sentinţei Civile nr.3152/05.10.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.2951/109/2017, în sensul că prin dobândă legală se înţelege dobânda legală penalizatoare, ce nu se cumulează cu niciun alt fel de dobândă legală. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 07.03.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 07.03.2019Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae” Câmpulung să plătească reclamantelor, membre de sindicat, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului de 10% pentru condiţii nocive sau penibile, începând cu data de 19.04.2014, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae” Câmpulung să plătească reclamantelor dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale restante începând cu data de 19.04.2014 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Municipiul Câmpulung – prin Primar sa vireze unităţii de învăţământ fondurile necesare acordării acestor drepturi. Respinge cererea privind includerea acestor drepturi salariale în baza de calcul permanentă a salariilor reclamantelor. Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae” Câmpulung să plătească Sindicatului cheltuieli de judecata în cuantum de 98,13 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.10.2017.
Hotarare 3152/2017 din 05.10.2017