P******* C****** S*******
PetentK****** P*********
IntimatAdmite cererea formulată de petiţionara Unitatea Administrativ Teritorială comuna Sânzieni, reprezentată legal prin primar, în contradictoriu cu intimatul K****** P*********. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1.100 lei, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe durata de 25 ore. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29 noiembrie 2017.
Hotarare 1097/2017 din 29.11.2017