B*** A***** R*****
InculpatB*** S******* A***
Inculpat1. În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului B*** A***** R***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei sus menţionate pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 zile la una dintre următoarele două instituţii: Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 21, Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. c C. pen. impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 86 C.penal, după rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se va comunica Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. 2. În temeiul art. 335 alin. 3 C. pen. condamnă inculpatul B*** S******* A*** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredin?are a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului (faptă săvârşită la data de 28.09.2016). În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare al amânării aplicării pedepsei rezultante de 1 an închisoare stabilită prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare al amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare cu stabilită prin s.p. nr. 2849/19.11.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2015 Menţine anularea amânării aplicării pedepsei aplicate prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015 şi anularea amânării aplicării pedepsei aplicate prin s.p. nr. 2849/19.11.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 08.12.2015, dispuse prin s.p. nr. 582/31.01.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017 şi s.p. nr. 1152/23.02.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 25.03.2017. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 582/31.01.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017, s.p. nr. 1152/23.02.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 25.03.2017 şi s.p. nr. 5436/26.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 16/A/15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Menţine anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare dispuse prin s.p. nr. 1152/25.03.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 25.03.2017 şi anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 7 luni închisoare dispuse prin s.p. nr. 582/31.01.2017 a Judecătoriei Timişoara, defintivă prin neapelare la data de 18.02.2017. În temeiul art. 97 alin. 1 C.p. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani şi 10 (zece) zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 5436/26.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 16/A/15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) zile de închisoare aplicată prin s.p. nr. 5436/26.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 16/A/15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara după cum urmează: - măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 114 alin. 1 C.p., prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015; - pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015; - pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. prin s.p. nr. 2849/19.11.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 08.12.2015; - pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.p., cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d) C.p., prin s.p. nr. 582/31.01.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.p. prin s.p. nr. 1152/25.03.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 25.03.2017 - pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 C.p. prin s.p. nr. 5436/26.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 16/A/15.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Înlătură provizoriu sporul de 1 (un) an şi 10 (zece) zile închisoare. În temeiul art. 97 alin. 1 C. pen., art.38 alin.1 C.p., raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 129 alin. 2 lit. a C.pen., dispune contopirea pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicate în prezenta cauză cu cele cinci pedepse mai sus menţionate şi cu măsura educativă neprivativă de libertate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 1 (un) an, 4 (patru) luni şi 10 (zece) zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, inculpatului urmând să i se aplice pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani, 4 (patru) luni şi 10 (zece) zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen, raportat la art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi c C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule care necesită permis de conducere) pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen, raportat la art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante sus menţionate pe un termen de supraveghere de 4 ani de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională., cu luarea în considerare a cursului dispus prin sentinţa penală nr. 582/31.01.2017 a Judecătoriei Timişoara. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, cu luarea în considerare a cursului dispus prin sentinţa penală nr. 1152/23.02.2017. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două instituţii S.C. Horticultura S.A. Timi?oara sau S.C. Drumuri Municipale S.A. Timişoara., în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu luarea în considerare a orelor de muncă în folosul comunităţii prestate în temeiul sentinţelor penale cu privire la care s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei şi anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 31.03.2015. În temeiul art. 45 alin. 4 C. pen. deduce din durata pedepselor complementare partea din pedeapsa complementară executată în perioada 18.02.2017 la zi. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2018.
Hotarare 4830/2018 din 09.10.2018Amână pronunţarea la data de 09.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2018Administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Termen pregătire apărare.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018