S******* D***** L*****
InculpatS****** F*****
InculpatA************ R********** B******** D**** D****** T*****
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. (1) Codul de procedură penală, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 11.04.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr.4427/P/2015. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii SAFCENCU DANIEL IULIAN şi S****** F***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. 1 lit. k din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 26.05.2017.
din 26.05.2017