Dosar 29600/325/2017 din 16.11.2017

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29600/325/2017
Data dosar:
16.11.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 61 alin. 2 şi 4 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul B****** I***, la pedeapsa de 4000 de lei amendă penală (echivalentul a 200 de zile-amendă, înmulţite cu 20 de lei/ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 CPP, raportat la art. 1357 şi urm C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C***** D***, cu dom. în Timişoara, str. Horia Creangă, nr. 15, jud. Timiş, şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2019.

    Hotarare 1212/2019 din 10.04.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data 10.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 27.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.03.2019.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 27.11.2018 în vederea administrării probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 16.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 18.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 29.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 26.06.2018 în vederea pregătirii apărării.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2018
  • Sedinta din data de 20.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 29.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD