M****** A******** M*****
InculpatÎn baza art. 227 alin. 1 C.proc.pen., respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului MIHALEA ALEXANDRU-MARCEL, fiul lui Alexandru ?i Mariana, născut la data de 03.04.1992 în municipiul Câmpulung Moldovenesc, jude?ul Suceava, domiciliat în comuna Stulpicani, satul Slătioara, nr. 85, jude?ul Suceava, posesor al CI seria XV nr. 207751, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului. În baza art. 227 alin. 2 C.proc.pen., raportat la art. 211, art. 215 C.proc.pen, dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul MIHALEA ALEXANDRU-MARCEL, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 07.11.2017, până în data de 05.01.2018, inclusiv. În temeiul art. 82 alin. 1 din Legea 253/2013 stabileşte organ de supraveghere Postul de Poliţie Stulpicani. Pe timpul cât se află sub control judiciar, conform art. 215 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul MIHALEA ALEXANDRU-MARCEL trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Postul de Poliţie Stulpicani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: d) să nu revină în locuinţa familiei (familia Mihalea, Suceava, comuna Stulpicani, sat Slătioara, nr. 85), să nu se apropie de persoana vătămată (Anton Marius Iulian) sau de membrii familiei acesteia (Mihalea Alexandru, Mihalea Mariana, Mihalea Mihai, Anton Angelica, copiii minori ai numiţilor Anton Marius Iulian şi Anton Angelica – persoane care locuiesc la familia Mihalea, Suceava, comuna Stulpicani, sat Slătioara, nr. 85) şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, avocat Ionaşcu Alis Georgeta, în cuantum de 260 de lei, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.11.2014, ora 14:47.
Incheiere masuri preventive faza de UP 25/2017 din 07.11.2017