Dosar 2967/86/2017 din 03.04.2017

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2967/86/2017
Data dosar:
03.04.2017
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.10.2017 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Admite in parte cererea

    Admite cererea, în parte. Dispune anularea deciziei de pensionare nr. 335921 din 13.03.2017 emisă de intimată. Obligă intimata să emită contestatorului o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea veniturilor realizate de acesta, conform datelor cuprinse în adeverinţa nr. IS2/T2/6/1/116/2016 emisă de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – Depou Suceava. Respinge, ca nefondată, solicitarea de valorificare a unor sporuri realizate de contestator în perioada 01.01.2000 – 31.03.2001. Obligă intimata să plătească suma de 500 lei contestatorului, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva Secţiei I civile a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 17 octombrie 2017.

    Hotarare 1124/2017 din 17.10.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Se va emite o adresă către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA – Depou Paşcani pentru a ne comunica cu claritate dacă pentru veniturile realizate de contestator cu denumirea spor echipă simplificată, spor ore cap secţie, spor ore festive, spor ore festive suplimentare în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 octombrie 2017, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 20.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Se va emite o adresă către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – Depou Suceava pentru a ne comunica dacă veniturile realizate de contestator cu denumirea spor echipă simplificată, spor ore cap secţie, spor ore festive, spor ore festive suplimentare în perioada 1 ianuarie 1996 – 1999, atestate de adeverinţa nr. IS2/T2/1/116/2016 au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Se va emite o adresă către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA – Depou Paşcani pentru a ne comunica dacă veniturile realizate de contestator cu denumirea spor echipă simplificată, spor ore cap secţie, spor ore festive, spor ore festive suplimentare în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Amână judecarea cauzei pentru data de 19 septembrie 2017, ora 9,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD