S**** A********
ApelantS* I******** S***** S* C***** T***** P*** A************ J******* S*** M**** I********* S***
IntimatDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 2301/A din 12 aprilie 2017 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosar nr. 2970/117/2014, în sensul că în loc de "Decizia este definitivă", cum greşit s-a trecut, se va trece "Definitivă în ce priveşte constatarea încadrării în grupa de muncă şi obligarea la eliberarea adeverinţei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare în ce priveşte renunţarea la judecată., cum este corect. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 23 MAI 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.05.2017Admite apelul declarat de reclamantul S.A. împotriva sentinţei civile nr.3529 din 21.11.2016 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 2970/117/2014, pe care o anulează în tot în sensul că: Ia act de renunţarea la petitele din cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul S.A. în contradictoriu cu pârâta SC IS CT prin administrator judiciar SMDA M I SPRL privind obligarea pârâtului la recunoaşterea activităţii desfăşurate de reclamant în perioada 01.04.2001 - 01.11.2001 ca fiind desfăşurată în condiţii speciale în procent de 100%, respectiv privind asimilarea activităţii desfăşurate în perioadele 16.06.1990 - 15.09.1997, 15.06.1998 - 01.11.1998, 01.04.1999 - 01.05.2000, 01.05.2000 -31.03.2001 cu activitatea încadrată în condiţii speciale de muncă în procent de 100%. Constată că activitatea prestată de către reclamant în perioadele 16.06.1990 - 15.09.1997, 15.06.1998 - 01.11.1998, 01.04.1999 - 01.05.2000, 01.05.2000 - 31.03.2001 se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%. Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă care să ateste încadrarea în grupa I de muncă, în condiţiile mai susmenţionate. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 12 aprilie 2017.
Hotarare 301/2017 din 12.04.2017Amână pronunţarea pentru data de 12.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2017Amână pronunţarea pentru data de 11 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2017acordă termen la cererea reprezentantei apelantului pentru a discuta cu acesta o eventuală renunţare la judecata petitului privind condiţiile speciale de muncă
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Pentru efectuarea une adrese la intimată în vederea depunerii statelor de plată pentru reclamant, a măsurilor de noxe şi examenelor medicale efectuate în perioada din petitul 2 al acţiunii şi audiere martor. Prorogă pronunţarea asupra suspendării până după administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 06.03.2017