M******** M******* M******
ReclamantS*** E*** T***** F****** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferentei lunii mai 2017, în raport de perioada efectiv lucrată, precum şi indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă timpului lucrat, sume la care se va adăuga dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă să achite contribuţiile legale aferente acestor sume. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de concediere nr.33/21.06.2017, reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale aferentei perioadei de la 23.01.2017 până la reintegrare. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri echivalente cu cinci salarii brute. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Gala?i. Pronunţată azi, 06.02.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 118/2018 din 06.02.2018Amână pronun?area asupra cauzei la data de 06.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2018