Ş***** I****
PârâtŞ***** I***
ReclamantS* "******** S** M************ R*********** Ş***** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Ş***** I*** în contradictoriu cu pârâţii Ş***** I**** şi soc. Lodicon SRL. Încuviinţează retragerea din societatea Lodicon SRL a asociatului Ş***** I***, deţinător a 10 părţi sociale, reprezentând 50% din capitalul social. În privinţa structurii participării la capitalul social, constată că pârâtul Ş***** I**** deţine o participaţie de 100%. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Tribunalul Suceava. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.03.2018.
Hotarare 69/2018 din 12.03.2018În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului Ş***** I****
Incheiere de sedinta din 12.02.2018