B**** C*****
Inculpat1. Condamnă inculpatul B.C. cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, în formă continuată, prevăzută de art. 16 al. 1 din legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul penal, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. 2. În baza art. 66 alin. 1, lit. a, b,m, n Cod Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani de la data executării pedepsei exercitarea drepturilor :- de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - dreptul de a comunica în orice modalitate ori de a se apropia de numi?ii : D.B., Ş.C.I.; B.S. - dreptul de a se afla la o distan?ă mai mică de 100 metri de unită?i de învă?ământ ?i orice spa?ii de cazare apar?inând acestora sau de manifestări sportive, culturale ori orice alte adunări publice, În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea acelora?i drepturi prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, m, n Cod penal ca pedeapsă accesorie pe toată durata executării pedepsei. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. f Cod Penal dispune confiscarea specială a unei bancnote de 1 leu în care s-a pus în eviden?ă MDMB CHMICA aflată în păstrarea IPJ Vaslui SCCO Vaslui conform dovezii seria H nr. 0203587/11.01.2016. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, din care 230 pentru etapa urmăririi penale şi 270 lei pentru etapa judecăţii. Suma de 260 reprezentând onorariu avocat oficiu Hristea Marius va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei (delegaţie nr. 435/24.05.2018). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.09.2018.
Hotarare 109/2018 din 05.09.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 05.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.08.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 29.08.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.08.2018Admite cererea inculpatului de judecare a cauzei în baza procedurii simplificate. admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere. acordă termen pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018termen preschimbat la data de 20.06.2018.
având în vedere că la dosar s-a depus cerere de reziliere a contractului de asistenţă judiciară, instanţa amână judecarea cauzei pentru când va fi emisă adresă la Baroul de Avocaţi Vaslui în vederea desemnării unui apărător din oficiu.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018având în vedere lipsa inculpatului motivat de faptul că are afaceri judiciare la o altă instanţă judecătorească, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018admite cererea de amânare a apărătorului inculpatului motivat de imposibilitatea de prezentare a inculpatului la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 14.03.2018